*Atenție, spoilere*
Un gust amar, un miros de resemnare și un gol în stomac - doar cu atât mai rămâi la finalul romanului Sylviei Plath. Ucigător, de o finețe naturală, aproape involntară, scriitoarea descrie despresia ca fiind un clopot invizibil pentru cei din jur, însă sufocant și uneori imposibil de ridicat pentru cel prins între pereții groși de sticlă.
Romanul reprezintă o remarcabilă autobiografie în care eroina, sub pseudonimul Esther Greenwood, surprinde decăderea ei de pe culmile succesului, de la o carieră promițătoare, în ghearele reci și necruțătoare ale tulburărilor psihice. Studentă și bursieră, Esther are uimitoarea oprtunitate de a scrie pentru o faimoasă revistă de modă, alături de alte câteva colege talentate. Însă tânăra de nouăsprezece ani nu reușește să se integreze, nu este acceptată la cursul de creație literară și, încetul cu încetul, zidurile depresiei se clădesc în jurul ei. Se întoarce acasă și se izolează, își pierde talentul de a scrie și pasiunea pentru citit, iar săptămânile nedormite încep să o îngrijoreze pe mama fetei. O va trimite la un psiholog ce o va diagnostica greșit, impunânu-i un tratament cu șocuri electrice care nu face decât să agraveze situația tinerei.
Esther începe să caute cu disperare metode de sinucidere: tăierea venelor, înecul, spânzuratul - acestea sunt doar câteva variante pe care le ia în calcul, însă în cele din urmă decide să ia o supradoză de pastile și să se încuie în beci, departe de lumea ce o lăsa indiferentă. Totuși, tentativa ei eșuează cand mama ei o gasește vânătă și leșinată, după ce își dăduse fiica dispărută. Fata este din nou internată, de data aceasta la un spital de specialitate privat, unde i se oferă un tratament adecvat. Simte cum lanțurile depresiei se slăbesc din jurul ei, însă este conștientă că în orice zi clopotul de sticlă poate cădea din nou deasupra ei.
Șocant și plin de sarcasm, adevărata profunzime a eroinei iese la iveală abia în a doua jumătate a romanului, când te cuprinde într-o apatie inexplicabilă, te cutremură, căci să vezi lumea prin prisma unui psihic atât e tulburat este o experiență unică, zguduitoare, inumană. Pentru unii, sinuciderea este singura cale de a evada de sub clopotul de sticlă. Însă, la finalul romanului, orice cititor ajunge să se întrebe "Sunt eu cu adevărat fericit?"
Părerea mea este că începutul a fost destul de greoi, iar Esther îmi părea o simplă tânără ce dă cu piciorul unei cariere de succes. Însă am descoperit mai târziu sufletul zbuciumat al fetei, chinurile minții sale, și a fost dureros să fiu martora unui proces de vindecare ce părea că nu va da roade vreodată. Însă finalul este interpretabil și eu tind să cred ca e unul fericit, spre deosebire de destinul autoarei, care decide să își ia viața la maturitate, când clopotul de sticlă ce o bântuia s-a întors asupra ei.
Eu i-am oferit 4 din 5 puncte fiindcă nu m-a prins chiar de la început dar apoi a fost o lectură minunată, și vă aștept și pe voi cu păreri.
Pe curând,
Evelina ♥
