Recenzie: "Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus" de Marc Levy

Văzând coperta aceasta, mi-am făcut o impresie foarte diferită faţă de ceea ce se întâmplă de fapt în carte. Ştiam deja câte ceva despre subiect: tatăl moare şi totuşi fiica mai primeşte câteva zile alături de el, zile în care să recupereze anii în care nu şi-au vorbit. Fiind vorba de Marc Levy, mi-am imaginat nişte scrisori pierdute, eventual magice, între cei doi, poate chiar nişte fantome, însă m-am înşelat în totalitate.

Este, într-adevăr, vorba despre o fată, Julia, care îşi pierde tatăl cu care oricum a rupt relaţia de mulţi ani. Tatăl, Anthony, a fost mereu prea ocupat cu munca, şi deşi au avut unele momente frumoase împreună, nu i-a fost niciodată alături aşa cum ar trebui să o facă un tată. Mama fetei a înnebunit şi mai apoi a murit, însă toate acestea au contribuit la dezvoltarea individuală a Juliei, aceasta crescându-se singură, urmându-şi visul, vocaţia. Se consiera fericită, urma să se casătorească, însă tatăl ei a fost motivul penru care nunta a fost, momentan, amânată: Anthony a murit, iar înmormântarea lui avea loc chiar în sâmbăta nunţii.

Însă şocul fetei a fost şi mai mare când a fost chemată de urgenţă acasă, deoarece a primit un mare colet (o ladă, mai exact), neştiind nimic despre conţinut. Deschizând bizarul obiect din mijlocul sufrageriei, Julia îşi revede în acea cutie... tatăl. Tatăl ei, Anthony Walsh, sau mai exact, o maşinărie ce pretindea a fi tatăl ei. Un prototip ce îi oferea încă şase zile alături de el, timp în care îşi puteau spune toate acele lucruri pe care nu şi le-au spus la timpul potrivit. 

Iniţial am fost suprinsă de metoda lui Levy de a-i readuce Juliei tatăl, ba chiar nu mă aşteptam să îmi placă prea mult cartea, însă autorul meu preferat m-a surprins plăcut, din nou! Deşi aş fi crezut că totul se va baza pe relaţia tată-fiică, cartea a fost mult mai mult decât atât. Ca în toate romanele lui Marc Levy, a fost vorba despre (re)descoperirea de sine, călătorii, explorarea trecutului, dragoste şi speranţă. Anthony o poartă pe Julia prin diferite oraşe ale Europei, prin trecutul lui, dar şi prin trecutul ei. Nu mă aşteptam la nimic din ce a urmat după călătoria celor doi la Montreal, la acele descoperiri care au făcut romanul atât de profund, sensibil, la felul în care Julia şi tatăl ei au reuşit să se cunoască şi la toate celelalte mici detalii ce m-au făcut să iubesc cartea atât de mult. 

Însă ce mi-a plăcut cel mai mult e că acel Anthony Walsh, ce aparent nu s-a interesat de fiica lui în niciun fel în toţi acei ani, este cu totul altă persoană decât lasă să se vadă. Glumeţ, cu o imaginaţie bogată şi chiar sensibil, descoperim pe parcursul lecturii cum este de fapt tatăl Juliei şi cât de mult ţine la ea. Felul în care o încurajează să îşi urmeze inima, să nu se mai plângă şi să acţioneze, să nu mai dea vina pe alţii şi să işi construiască singură fericirea, toate acestea îl fac un tată minunat. Iar acel plot-twist din final m-a dat cu adevărat pe spate, deşi mi-a confirmat câteva bănuieli (vagi totuşi) din timpul lecturii.

Aşadar, vă invit să citiţi romanul, să îl înţelegeţi, să simţiţi fericirea şi tristeţea Juliei deopotrivă, şi să interpretaţi finalul deschis care mie încă îmi dă bătăi de cap. Se citeşte extrem de uşor, e o lectură plăcută, perfectă atunci când eşti în căutare de "altceva". Eu i-am oferit 4,5/5 puncte. Aştept părerile voastre :)

Pe curând, 

Evelina ♥

Recenzie: "Pânza de păianjen" de Cella Serghi

Din momentul în care am reuşit să pun mâna pe această carte şi să parcurg primele pagini, am şiut că o voi iubi. Şi chiar aşa a fost. Pentru o perioadă, a fost preferata mea, şi raportam totul la ea, până şi compunerile pe care le primeam ca temă la română.

"Pânza de păianjen" e un roman special din toate punctele de vedere. Este sub forma unui jurnal în care Diana Slavu, o fată ce a trăit atât de aproape de mare, ne spune povestea vieţii ei, din copilăria mizerabilă de pe timpul războiului, trecând prin adolescenţă şi până cand devine o tânără care păstrează frumuseţea şi vitalitatea micuţei Diana. Ne povesteşte despre prietenii ei, despre ruşinea de a trăi în sărăcie, despre familia ei, despre iubirile ei. Ne spune cum a fost prima zi de şcoală, cum erau colegii ei şi cum o vedeau pe ea. Era frumoasă şi invidiată, însă nimeni nu cunoştea sărăcia în care trăia şi lupta pe care o ducea alături de familia ei pentru a supravieţui încă o zi în acea lume necruţătoare.

"Cine n-a tremurat pentru fiecare caiet, pentru fiecare carte, petru fiecare taxă şcolară, cine n-a cunoscut aceasă cursă peste obstacole, care e pentru mulţi copii învăţătura nu ştie ce înseamnă voinţa, dorinţa de a străluci la examen."

Sincer, am fost mişcată de libertatea cu care Diana consemna toate aceste mărturisiri. Tristeţea poveştii ei era presărată cu momente hazlii care mai îndulceau atmosfera ori cu momentele înduioşătoare în care tatăl ei cel orgolios reuşea să câştige nişte bani pe care îi cheltuia imediat prin a cumpăra bunuri familiei sau mobilă pentru casă.

Însă viaţa Dianei nu a fost nicidecum plăcută. Iar din momentul in care a fost nevoită să se mute cu familia (din pricina războiului) departe de Constanţa , de valurile mării prietenoase, de prima ei iubire şi de toate amintirile copilăriei, viaţa a devenit şi mai dură cu ea. Soţul ei, Michi, deşi îl iubea, era o fire prea matematică şi logică  pentru spiritul ei liber. Profesia ei, avocată, nu i se potrivea în niciun caz, însă era necesară. Greutăţile prin care a trecut au lăsat semne adânci în sufletul acestei fete despre care, aşa cum spune prietena ei din copilărie, Ilinca,  “cât de tânără e şi cât de mult a trăit deja”. Oricât a încercat să mascheze toate suferinţele din sfuletul ei, Diana avea un mod propriu de a privi viaţa: ca pe un prădător.

“Vezi, aşa îmi închipui viaţa, ca o pânză de păianjen imensă, cenuşie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva păzeşte carnivorul: păianjenul…”

Totuşi, adevărata frumuseţe a acestui roman stă în modul în care autoarea a reuşit să compună pasajele de descriere atât de poetice şi sensibile, felul în care a conturat marea şi mai ales personajele, în special pe Petre Barbu, pe Alex şi pe Michi. Călătoriile ei, emoţiile ei, conversaţiile şi toate celelalte amintiri din caietele Dianei sunt scrise într-o manieră ce te învăluie, te vrăjeşte, te împrăştie şi te adună.

Sper că v-am stârnit curiozitatea şi veţi încerca şi voi acest roman surprinzător de emoţionant, căruia eu îi ofer 5/5 puncte.

Pe curând, 

Evelina ♥

Recenzie: "Bătrânul și marea" de Ernest Hemingway

Când am început această carte subțirică nu știam la ce să mă aștept, însă după această lectură mi-am format o părere clară despre autor: descrierile lui sunt minunate, făcute cu migală și un farmec ce te trimite direct în lumea personajelor.

Este de vorba despre un bătrânel pescar simpatic, perseverent, însă foarte ghinionist- nu a mai reușit să prindă un pește de foarte mult timp. Aventura lui te ține cu sufletul la gură și povestea sa emoționantă e o lecție pentru toți cei care decid să renunțe la visul lor pentru că pare imposibil de atins. Chiar dacă există o singură persoană care te susține, chiar dacă ești nevoit sa lupți singur, cu toate că șansele de reușită sunt slabe, fie că ești prea bătrân sau prea tânăr, toate acestea nu contează în scurta poveste a lui Hemingway, tot ce contează este să dai tot ce ai mai bun din tine și să îi ignori pe cei invidioși ce iți vor spune că încerci imposibilul. Până la urmă, succesul este al tău, nu al celorlalți, nu muncești pentru a-i impresiona pe alții, ci pentru afla de ce ești tu capabil cu adevărat.

Deci, cu multă tărie de caracter şi speranţă, bătrânul decide într-o bună zi să spulbere ghinionul care l-a tot urmărit şi să plece într-o călătorie pe mare, întorcându-se doar odată cu prinderea unui peşte. Singur, întovărăşit doar de marea calmă, bătrânul merge tot mai în larg, privind norii pentru a se asigura că vremea va fi favorabilă aventurii lui şi vorbind cu pescăruşii ce se mai aşează uneori pe marginea bărcii lui. Se hrăneşte cu peştişori mici, cruzi şi calculează cu înţelepciune de câtă apă şi mâncare are nevoie pentru a-şi menţine forţele. Mare îi este surpriza când ceva muşcă momeala, iar şocul e şi mai mare când realizează ce fel de peşte a prins. Aventura bătrânului cu prada sa, descrisă cu eleganţă şi fineţe de către autor, este cu atât mai surprinzătoare cu cât zilele şi nopţile trec şi apar inamici extrem de periculoşi.

Așadar, vă recomand să citiți "Bătrânul și marea", fiind o lectură scurtă ce se poate citi într-o zi, și la sfârșit vă propun să meditați pentru câteva clipe la curajul și ambiția bătrânului și întrebați-vă daca voi aveți așa ceva. Eu îi dau cărții un punctaj de 4/5 și vă aștept cu păreri despre aventura pe mare a bătrânului. :)

Pe data viitoare,

Evelina ♥

Recenzie: "Mincinoșii" de E. Lockhart

Încep prin a vă mărturisi ce experiență bizară a fost această carte. Dacă începutul era destul de clar, fără prea multe complicații (să nu mă înțelegeți greșit, îmi puneam întrebări destule, dar mă așteptam să aflu răspunsurile cu ușurință, pe parcurs), cu cât înaintam mai mult, cu atât mai confuză deveneam. Cartea aceasta m-a surprins de la început si până la sfârșit, mai ales când mi-am dat seama că nu m-aș fi așteptat vreodată la răspunsurile pe care le-am aflat în final.

Auzisem destul de multe păreri bune despre "Mincinoșii", iar în momentul în care am văzut-o la bibliotecă, mi-am zis că e o ocazie bună să o încerc și eu. Coperta e interesantă (pe mine chiar m-a făcut curioasă), și la prima vedere, din informațiile de pe verso am înțeles că va fi vorba despre o familie extrem de bogată, numeroasă, genul acela de familie perfectă care face orice să nege chiar și cel mai mic defect al membrilor săi.

Cam așa se prezintă minunata familie:

"N-avem niciun criminal.

N-avem niciun dependent.

N-avem niciun ratat.

Familia Sinclair e compusă din indivizi atletici, înalți și frumoși. Suntem democrați, cu avere, din tată în fiu.

Nimei n-are nevoie de nimeni.

Nimeni nu greșește vreodată."

Ei bine, "Mincinoșii" sunt, de fapt, un grup de patru adolescenți, verișori, membrii ai familiei Sinclair. Naratoarea, Cadence, este eroina cărții și pe tot parcursul poveștii aflăm cum își petrecea verile pe insula privată a familiei și aventurile de care are parte împreună cu verișorii ei, Mirren, Johnny si Gat (care de fapt nu este rudă propriu-zisă a acestora, ceea ce degenerează un conflict important între bunicul Harris, cel mai bătrân membru în viață al familiei, si cele trei fiice ale sale, mamele Mincinoșilor).

De la început aflăm ca naratoarea a suferit o traumă, un accident în vara cu numărul cincisprezece, în urma căruia s-a ales cu o amnezie selectivă. Și astfel începe șirul de întrebări, de confuzii, de minciuni, în încercarea fetei de a-și aminti ce s-a întâmplat în acea vară.

Amintirile o lovesc, trebuie puse cap la cap și astfel, în final, fata realizează totul. Certurile familiei pentru avere. Ce a făcut în această privință. De ce a fost găsită inconștientă. Și cum se poate ca în vara cu numărul șaptesprezece, Mincinoșii să se afle pe insulă... fără să se afle de fapt acolo.

O lectură plăcută ce te ține cu sufletul la gură, "Mincinoșii" este o carte perfectă pentru a vă satisface pofta de aventură, mister, puțină dragoste și câteva referințe la rasism, dar și la problema certurilor în familie cu privire la împărțirea averilor.

Eu una îi ofer un puctaj de 4/5, deoarece, deși mi-a plăcut și chiar m-a impresionat, abordând o gamă largă de subiece, povestea adevărată parcă a fost oferită în final cam prea... direct.

Pe data viitoare,

Evelina ♥



Recenzie: "Belzhar" de Meg Wolitzer

Ok, chiar sunt emoţionată, aceasta fiind prima mea recenzie. Însă ce mă linişteşte şi îmi dă curaj este faptul că urmează să scriu despre una din cele mai minunate cărţi pe care le-am citit în ultima perioadă. Belzhar (titlu în privinţa căruia încă am dubii în legătură cu felul în care se pronunţă... :D ) e genul de carte care, după ce ai terminat-o, te face să te întrebi ce să faci cu viaţa ta în continuare. Iar dacă o veţi citi (ceea ce vă recomand din suflet), veţi înţelege cu siguranţă ce vreau sa spun.

Cartea aceasta am găsit-o la bibliotecă ascunsă sub un morman de alte cărţi şi, deşi nu ştiam nimic despre ea, titlul ciudat şi exotic, dar şi coperta minunată m-au convins că va fi pe gustul meu. Şi simţurile nu m-au înşelat!

"Există un loc unde cei pierduţi se duc pentru a fi găsiţi. 

O iubire neîmpărtăşită, o suferinţă ascunsă şi o vindecare prin lectură şi explorare interioară."

Povestea ne-o prezintă pe Jam Gallahue, o adolescentă ce "simte primii fiori de iubire pentru Reeve Maxfield, un englez venit să studieze un semestru in America". Povestea lor frumoasă începe să capete formă, până când relaţia se sfârşeşte brusc. Jam e distrusă. Părinţii sunt disperaţi. După aproape un an de la acea întâmplare, se pare că singura soluţie este de a o trimite pe Jam la o şcoală cu internat pentru adolescenţi "fragili emoţional şi foarte inteligenţi". Iar aici, fata este aleasă să participe împreună cu alţi 4 astfel de adolescenţi la un curs de Teme Speciale în Engleză. Profesoara, cu o aură misterioasă, însă cu calităţi extraordinare de predare, alege pentru acel semestru ca cei cinci să studieze "Clopotul de sticlă" al Sylviei Plath şi le oferă câte un jurnal în care să îşi elibereze mintea de două ori pe săptămână. Bineînţeles că toată lumea se întreabă cum le va fi de ajutor să citească o carte despre despresie şi care e scopul jurnalelor, însă adevăratele mistere apar atunci cand prin intermediul jurnalelor li se deschid porţile unei lumi perfecte, o lume unde nimic rău nu s-a întămplat, o lume diferită pentru fiecare - Belzhar.

Cartea, presărată cu aventură, dragoste, fiori, mister, înţelepciune şi puţină psihologie a sentimentelor, se citeşte extrem de uşor, se îndrăgeşte încă de la primele pagini şi uimeşte cu o poveste originală, ce cred că se potriveşte oricărui tip de cititor şi de aceea îi ofer un punctaj de 5/5 . Vă invit să citiţi despre prietenia ce se leagă între cei cinci, despre drama pe care a trăit-o fiecare şi dacă reuşesc sau nu să treacă peste, prin intermediul jurnalelor. Este Belzhar o lume perfectă? Ce se întâmplă când se sfârşesc paginile din jurnale? Cum reuşeşti să faci diferenţa intre realitatea dură şi camuflajul cu care mintea incearcă să te protejeze? Rămâne să descoperiţi :)

Pe data viitoare,

Evelina ♥

Bună! ^.^

Salut tuturor şi bine aţi venit!

Daţi-mi voie să mă prezint, eu sunt Evelina, o elevă cu un suflet mare şi iubitor de artă, pasionată de cărţi şi de misterele pe care le ascund acestea. Deci am decis să dau startul acestui blog şi evident că subiectul pe care îl voi aborda îl reprezintă cărţile. Sper că ne vom aduna mulţi cititori pe acest blog şi că ne vom înţelege minunat :)

Pe data viitoare,

Evelina ♥