"Prețuiește iubirea, Marcus. Fă din ea cea mai frumoasă cucerire a ta, singura ta ambiție. După un om, vor mai fi și alți oameni.După o carte, alte și alte cărți. După o glorie, alte și alte glorii. După bani, alți și alți bani. Dar după iubire, Marcus, după iubire, nu mai rămâne decât gustul sărat al lacrimilor." (Harry Quebert)
O poveste despre minciuni, crime, secrete îngropate de timp. Despre perseverența de a afla adevărul, despre bunătate, prietenie. Despre remușcări și conștiință, despre amintiri. Dar, mai presus de toate, o carte despre dragoste.
Despre acest roman nu auzisem decât o singură dată, la sora mea, însă nu aveam nici cea mai mică idee despre conținut. La ultima mea vizită la bibliotecă, tot învârtindu-mă printre rafturi, am văzut o carte grosuță, cu un titlu ce îmi părea cunoscut, și când am realizat de unde o știu, mi-am zis să o încerc și eu, în ciuda celor peste 600 de pagini care mă cam descurajau. Însă, cu tot cu școala și teme și ignorând faptul că am intrat în perioada tezelor, tot ce a contat săptămâna asta a fost să termin cartea.
Nici nu știu de unde să încep. Poate prin a vă spune că e cu siguranță un roman polițist, psihologic, de dragoste, mister, și că totul depinde de cum vreți voi să considerați faptele.
Romanul începe cu tulburătoarea zi de sâmbătă, 30 august 1975. Nola Kellergan, o fată de cincisprezece ani, este văzută de bătrâna Deborah Cooper fugind către o pădure, părând să fie urmărită. În acea zi, tânăra Nola, din micul orășel Aurora, a dispărut și nu i s-a mai dat de urmă decât peste 33 de ani. Dar povestea, în realitate, a început cu ani în urmă, iar Formidabilul Marcus Goldman este decis să facă dreptate în cazul bunului său prieten, Harry Quebert, și să afle adevărul despre fata pe care toată lumea o iubea. Și reușește să facă lumină, să reabiliteze nume pătate, să descopere cine a ucis-o pe Nola și a îngropat-o în grădina lui Harry.
Însă, pe lângă cercetări, anchete, interogatorii și dovezi incriminatorii, Marcus Goldman explică întregii Americi povestea de dragoste dintre Harry și Nola. Înduioșează inimile tuturor criticilor și scoate la iveală cele mai sincere sentimente ale bunului său prieten și mentor:
"Cu Nola, mă simțeam ca făcând parte dintr-un tot, dintr-o entitate pe care o alcătuiam împreună. Când nu era lângă mine, simțeam un gol, o senzație de lipsă pe care nu o mai resimțisem până acum: ca și cum, de când îmi intrase în viață, lumea mea nu mai putea să funcționeze normal fără ea. Știam că fericirea mea depinde de ea, dar în același timp eram conștient că era teribil de complicat ca noi doi să fim împreună. Prima mea reacție a fost, de altfel, să-mi resping sentimentele: era o poveste imposibilă."
Sinceră să fiu, la început acțiunea era destul de lentă, și mă întrebam cât timp o să îmi ia să termin cartea. Însă, cum am trecut de primele 100 de pagini, care au fost un fel de introducere în lumea scriitorului în pană de idei, Marcus, și a mentorului aflat după gratii, Harry, totul a devenit alert, ancheta a pornit, iar descoperirile au fost din ce în ce mai șocante, pe măsură ce, când credeai că probele sunt suficiente pentru a declara un vinovat, totul lua o altă turnură și te întrebai cum e posibil ca locuitorii unui orășel atât de liniștit să aibă secrete atât de întunecate.
Pe Marcus Goldman l-am plăcut de la bun început. Era un îngâmfat și un prefăcut, și totuși mi-a plăcut felul în care prietenia cu Harry l-a schimbat în bine, m-a fermecat perseverența lui, încrederea pe care o avea în Harry, curajul de care dă dovadă când are toate motivele să înceteze ancheta și să plece în apartamentul lui comfortabil din New York.
Despre Harry Quebert, pot spune că l-am admirat la început, la fel ca toți ceilalți, și chiar și când era după gratii, am preferat să fiu de partea lui Marcus și să îi susțin nevinovăția. Surprinzător a fost că a început să mă calce pe nervi în a doua jumătate a romanului, când era atât de ambiguu și tot ce spunea parcă nu mai avea credibilitate, și mă întrebam care e problema lui, de ce îi îngreunează munca lui Marcus, când l-ar putea ajuta. Și chiar când urma să îi facă o mărturisire cu adevărat importantă, a decis să se supere pe Marcus și să îi compromită, într-un fel, munca.
Cât despre Nola Kellergan, e unul din cele mai bizare personaje pe care le-am întâlnit. Bineînțeles că la început părea o fată adorabilă și cuminte, strălucitoare, o victimă a tot ceea ce s-a petrecut. Încetul cu încetul, această fată îmi displăcea tot mai mult, îmi devenise extrem de antipatică și mă întrebam câte fapte îngrozitoare o să mai descopăr despre ea, până când totul a luat o nouă întorsătură, am început să o compătimesc, să o admir. Această fată era într-adevăr îndrăgostită, avea cu adevărat probleme... și cu cât descoperirile erau mai adânci, realizam că Nola mă sperie cu adevărat. Rămâne la latitudinea cititorului să decidă ce poveste va considera adevărată despre Nola și despre destinul ei trist. Eu una am preferat explicația mai... supranaturală, fiindcă părea mai potrivită în descrierile tatălui ei.
În concluzie, eu una am devorat paginile, și am fost plăcut surprinsă de talentul autorului, de modul în care a reușit să mă lase cu gura căscată, la propriu. La un moment dat, nu mai era atât de important să aflu cine a ucis-o pe fată, cine a dat foc casei, cine a trimis amenințările, cine a scris ultimele cuvinte de pe manuscris, ale cui erau amprentele bidonului de benzină... Tot ce conta era să înțeleg povestea dintre Nola, fata cu secrete zguduitoare, și Harry, scriitorul cu un trecut pus sub semnul întrebării. Tot ce a mai contat la final a fost puterea prieteniei, a sincerității, puterea de a ierta, de a accepta prezentul și de a da drumul trecutului.
Eu îi ofer romanului 5/5 puncte, și cred că va dura destul de mult până să mai întâlnesc o poveste atât de puternică, atât de complicată. V-o recomand cu căldură, vă aștept cu păreri și vă mai las un citat al înțeleptului Harry Quebert:
"Iubirea e foarte complicată. Este cel mai extraordinar și, totodată, cel mai rău lucru care se poate întâmpla. O să descoperi într-o zi. Iubirea poate să facă foarte rău. Și totuși, nu trebuie să-ți fie teamă să cazi, și mai ales să te îndrăgostești, pentru că iubirea este și foarte frumoasă, dar ca tot ce e frumos, te orbește și asta îți face rău la ochi. De aceea, de multe ori plângem după ce iubim."
Pe curând,
Evelina ♥
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu